CUM SA ITI INFIINTEZI UN SRL
CUM SA ITI INFIINTEZI UN SRL- Startul firmei tale cu Visage Studio.
Postat in Ghid Saloane

CUM SA ITI INFIINTEZI UN SRL

CUM SA ITI INFIINTEZI UN SRL- Startul firmei tale cu Visage Studio.

Etapele de urmat pentru constituirea unei firme în România

1. Rezervarea denumirii firmei şi a mărcii acesteia

Denumirea şi marca alese pentru societate sunt reţinute la Oficiul Registrului Comerţului. În cadrul documentaţiei înaintate trebuie specificate trei denumiri diferite. Personalul instituţiei verifică dacă dosarul corespunde cerinţelor legale, iar dacă răspunsul este pozitiv eliberează dovada reţinerii denumirii şi mărcii. Reţinerea poate fi solicitată pentru un singur judeţ, pentru mai multe judeţe sau pentru întraga ţară.

2. Autentificarea actului constitutiv şi specimenul de semnătură

Actul constitutiv al societăţii (contractul de societate şi statutul) trebuie întocmit şi semnat în faţa unui notar sau a unui avocat, în 6 exemplare, şi conţine următoarele:

a. Date referitoare la membrii fondatori – numele, prenumele, cod numeric personal (CNP), locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia asociaţilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor persoane juridice; numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naţionale; la societatea în comandită simplă se vor arăta asociaţii comanditari, asociaţii comanditaţi, precum şi reprezentantul fiscal, dacă este cazul;

b. Forma societăţii comerciale – este aleasă una dintre cele cinci forme de societate comercială.

c. Denumirea societăţii comerciale – este menţionată denumirea aleasă şi aprobată a societăţii.

d. Date referitoare la sediul societăţii comerciale

e. Obiectul de activitate cu desemnarea domeniului principal şi a activităţii principale – codul CAEN;

f. Date referitoare la partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi, modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor, avantajele rezervate fondatorilor, acţiunile comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;

g. Valoarea capitalului social subscris şi vărsat – cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării, precum şi data la care se va vărsa integral capitalul social subscris. La societăţile cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său. Pentru societăţile pe acţiuni sau cele în comandită pe acţiuni la constituire, capitalul social subscris, vărsat de fiecare acţionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare;

h. Prezentarea datelor personale ale administratorilor

i. Date referitoare la durata societăţii

j. Sedii secundare – sunt menţionate toate sediile la care societatea îşi va desfăşura activitatea şi care se înfiinţează o dată cu aceasta; sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;

k. Durata societăţii;

l. Modalitatea de desfiinţare şi procedura de faliment – specimenul de semnătură este obligatoriu pentru fiecare administrator.

3. Depunerea capitalului social într-un cont bancar

În vederea depunerii capitalului social într-un cont bancar trebuie prezentat un exemplar al actului constitutiv şi o copie a dovezii de reţinere a denumirii societăţii.

Trebuie avut în vedere fapul că pentru o societate cu răspundere limitată capitalul social minim este de 200 RON, această sumă fiind împărţită în mod egal în părţi sociale a căror valoare unitară nu poate fi mai mică de 10 RON.

Contribuţia în natură este permisă pentru fiecare tip de societate.

4. Solicitarea cazierului fiscal

Obţinerea cazierului fiscal este necesară atât pentru asociatul unic, cât şi pentru situaţia în care există mai mulţi asociaţi. În cazul cetăţenilor străini, cazierul fiscal trebuie tradus de către un traducător autorizat şi autentificat la notar.

5. Înregistrarea la Registrul Comerţului

6. Obţinerea autorizaţiilor de funcţionare

După etapa de înregistrare a firmei şi a obţinerii documentelor aferente înregistrării, urmează procedura de obţinere a diferitelor autorizaţii, avize şi aprobări, necesare în vederea fucţionării în bune condiţii a societăţii. Autorizaţiile, avizele şi aprobările necesare sunt stabilite în funcţie de profilul/domeniul de activitate al societăţii. De asemenea, documentele care trebuie înaintate instituţiei care eliberează repsectiva autorizaţie sunt diferite, de la o instituţie la alta şi de la un domeniu de activitate la altul. Numai după obţinerea acestor autorizaţii şi aprobări societatea îşi poate începe propriu-zis activitatea.

7. Obţinerea ştampilei

Ştampila societăţii neste necesară deschiderii contului bancar, dar şi funcţionării ulterioare a firmei.

8. Deschiderea contului final

În vederea deschiderii contului bancar final, este necesară prezentarea ştampilei, a specimenului de semnătură, registrul firmei şi actul constitutiv. În ultima fază este necesară achiziţionarea formularelor tipizate, cum ar fi:

facturierul, chitanţierul, registrul de casă, ordin de dplasare, foaie de parcurs,

cec-uri bancare etc.

9.10 Înmatricularea societăţii

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii sau administratorii societăţii, ori un împuternicit al acestora, vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.

Cererea va fi însoţită de:

a) actul constitutiv al societăţii;

b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;

c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;

d) actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi;

f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a cenzorilor, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Toate avizele sau actele de autorizare, eliberate de către autorităţile publice, în funcţie de obiectul de activitate al unei societăţi, vor fi solicitate de către oficiul registrului comerţului, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, iar autorităţile competente vor trebui să emită avizele sau actele de autorizare în termen de 15 zile. Nu este necesar a se depune avizele sau autorizările tehnice şi nici cele a căror eliberare este legal condiţionată de înmatricularea societăţii.

Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului se exercită de justiţie printr-un judecător delegat. Judecătorul delegat va putea dispune efectuarea unei expertize, în contul părţilor, precum şi administrarea altor dovezi. În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin încheiere, pronunţată în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului.

Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societăţii comerciale.

Filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică şi se înfiinţează în una dintre cele 5 forme de societate şi în condiţiile prevăzute pentru acea formă. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit. Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înmatriculează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

Celelalte sedii secundare – agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea sedii – se menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul comerţului sediului principal.

Societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române, filiale, precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic. Reprezentanţii societăţii sunt obligaţi să depună la oficiul registrului comerţului semnăturile lor, la data depunerii cererii de înregistrare, dacă au fost numiţi prin actul constitutiv, iar cei aleşi în timpul funcţionării societăţii, în termen de 15 zile de la alegere.

Toate aceste formalitati si drumuri le poti face singur sau daca nu ai timp, poti sa iti angajezi un avocat care sa faca astea pentru tine. Costurile serviciilor avocatiale nu sunt mari si din punctul meu de vedere merita sa platiti pe cineva care face asta frecvent, pentru ca altfel va veti enerva, veti obosi si va veti incurca in acte.

Te asteptam la numarul de telefon +4076 2697 223, pe site-ul nostru sau pe pagina noastra de Facebook.

CUM SA ITI INFIINTEZI UN SRL- Startul firmei tale cu Visage Studio.

Distrbuie

Tastati si apasati Enter pentru a cauta

Cos de cumparaturi

Nu ai niciun produs în coș.